duminică, 1 aprilie 2018

Pasajul latin

Între Piața Sfântul Gheorghe, ce a purtat în perioada comunistă numele de Piața 1848, și Piața Roma traversarea se face prin unul din puținele pasaje pietonale subterane și anume Pasajul Latin (fost Lipscani), construit la sfârșitul anilor '60 și începutul anilor '70 cu scopul de a lega cele două părți ale centrului istooric al capitalei despărțite de bulevardul Brâncoveanu (actual I.C. Brătianu). Redeschis în luna ianuarie 2012, după ce a suferit un proces de reamenajare în cadrul căruia a fost decorat cu basoreliefuri, realizate de artista Adriana Valentina Ivan, reprezentând scene din istoria daco-română inspirate de cele de pe Columna lui Traian și doa medalioane în care îi putem vedea pe Decebal și Traian, dar și două lucrări din bronz ce ilustrează hărțile țărilor române și a Bucureștilor în secolul al XV-lea, făcând astfel și o legătură între Lupa Capitolină din Piața Romei cu perioada lui Constantin Brâncoveanu a cărui ctitorie este Biserica Sfântul Gheorghe Nou.




Niciun comentariu: