marți, 14 februarie 2017

Sfântul Valentin în Bucureşti

Biserica Sfântul Valentin din Terni

Sfântul Valentin din Terni, protectorul îndrăgostiţilor, cel care s-a a nesocotit ordinul împaratului Claudius al II-lea, care interzicea căsătoriile pentru a-şi construi o armată numeroasă, şi a continuat să căsătorească în secret tinerii soldaţi cu iubitele lor, a fost întemniţat prin porunca împăratului şi ucis la data de 14 februarie 269, devenind martir al creştinătăţii şi ocrotitorul îndrăgostiţilor.

Biserica Delea Nouă – Calist

În anul 2005, la biserica DELEA NOUĂ, într-un baldachin frumos împodobit, au fost aşezate părticele din sfintele moaşte ale Sfântului Sfinţit Mucenic Valentin, prăznuit în Biserica Ortodoxă la data de 30 iulie.


Biserica Delea Nouă – Calist

Un număr de 30-40 de familii de meşteşugari, ce întemeiaseră la mijlocul secolului al XVIII-lea un cătun numit Deluţa şi care la extinderea oraşului a primit numele de Delea Nouă, au ridicat între 1790 – 1798 o biserică din lemn pe care au denumit-o Delea Nouă, pentru a o deosebi de biserica Delea Veche aflată în apropiere. Pentru că devenise neîncăpătoare, între 1871-1875 se va construi pe locul acesteia o nouă biserică. Hramurile Bisericii Delea Nouă sunt Buna Vestire şi Sfinţii Mihail şi Gavriil. Arhiereul Calist Stratonichias, Vicar al Sfintei Mtropolii a donat suma de 80.000 lei, a adus de la Mănăstirea Ghighiu-Prahova catapeteasma ce împodobeşte şi astăzi biserica. Apoi a cumpărat casa şi locul din strada Labirint unde a construit o şcoală ce s-a numit Fundaţia Arhiereului Calist, dar şi un corp de case în care să locuiască preoţii bisericii şi un corp de clădiri din şase camere destinat locuirii unor femei bătrâne şi singure numit „Asilul Calist”. O parte din crucile ce marcau vechea biserică au fost duse în Piaţa Universităţii, altele la Muzeul Bucureştilor.


Niciun comentariu: