sâmbătă, 22 septembrie 2012

Arcul de Triumf



Pentru a elogia evenimene importante, în Bucureşti au fost ridicate mai multe arcuri de triumf în 1848, 1859, 1878, 1906 sau 1918. În ajunul încoronării regelui Ferdinand s-a dorit ridicarea în capitală a unui Arc de triumf care să amintească de cuceririle noului stat. Pentru construirea acestuia s-a apelat la serviciile arhitectului Petre Antonescu, ce a elaborat proiectul, o serie de artişti plastici lucrând în acelaşi timp la sculpturile şi elementele decorative ce urmau să împodobească monumentul. Acesta a fost finalizat în toamna anului 1922, fiind realizat din beton armat, având soclul placat cu piatră de granit, iar la fiecare picior al arcului existând câte o uşă ce permitea acesul prin intermediul a 164 trepte către terasa arcului. Faţada principală, de nord, era străjuită de două perechi de statui înalte de 5,50 m, ce reprezentau ostaşul roman (realizat de Frederic Storck), ostaşul dac (Oscar Späthe), ostaşul lui Mircea cel Bătrân (Cornel Medrea) şi al lui Ştefan cel Mare (Dimitrie Paciurea). La baza arcadei se aflau efigiile regelui Ferdinand şi a reginei Maria, realizate de Alexandru Călinescu, iar deasupra acestora se aflau panourile ce consemnau localităţile unde s-au jertfit ostaşii români: Mărăşeşti, Plevna, Guruslău, Şelimberg, Călugăreni, Rovine, Baia, Racova, Valea Albă, Mărăşti. La faţada dinspre sud, la piciorul stâng al arcului erau amplasaţi ostaşul lui Mihai Viteazul (Alexandru Severin), pandurul lui Tudor Vladimirescu (Ion Jalea), iar la cel drept dorobanţul Independenţei (Ion Iordănescu) şi ostaşul Unirii (Dumitru Măţăuanu).


                                        
Pentru că aceste statui şi ornamente erau realizate pe structuri de lemn în tehnica stucaturii şi patinate pentru a respinge picăturile de ploaie, monumentul s-a deteriorat rapid, declanşând în acelaşi timp polemici pro şi contra Arcului de Triumf. După tărăgănări şi trecerea monumentului în administrarea diferitelor intituţii locale sau centrale, prin sume alocate de stat dar şi donate de către organizaţiile de veterani sau de publicul larg, s-a purces la refacerea monumentului, ce va primi înfăţişarea, cu modificarile făcute în perioada comunistă asupra însemnelor regalităţii, cunoscută şi astăzi, fiind inaugurat în prezenţa regelui Carol II la 1 Decembrie 1936.[i]


[i] Virgiliu Z. Teodorescu, Arcul de Triumf, Editura Militară, Bucureşti, 1995, pp. 16 – 43.


Pentru mai multe monumente dispărute aici.

NOTE:

[i] Virgiliu Z. Teodorescu, Arcul de Triumf, Editura Militară, Bucureşti, 1995, pp. 16 – 43.


Niciun comentariu :