joi, 17 octombrie 2013

Două tururi ghidate dedicate polivalentului Duiliu Marcu

poster DM oct
În perioada 19-20 octombrie, de la ora 11:00, au loc ultimele două tururi ghidate dedicate polivalentului Duiliu Marcu, arhitect şi urbanist, ce a marcat toate etapele importante ale arhitecturii noastre prin lucrări ce pot fi încadrate în academismul francez, stilul neoromânesc şi modernismul-clasicizant. O contribuţie remarcabilă a lui Duiliu Marcu pentru întreaga arhitectură interbelică din ţara noastră este reinventarea detaliului de arhitectură, atât prin soluţia găsită, cât şi prin preţiozitatea materialului folosit.
„Preocuparea mea de a găsi soluţii originale româneşti, de a lua din arhitectura clasică numai claritatea, simplitatea, ponderea, euritmia, proporţiile, meticulozitatea studiilor de detaliu, precizia execuţiei [...] au constituit pentru mine o linie de conduită, un crez care mi-a servit ca îndreptar în întreaga mea activitate. Iată în ce împrejurări am încercat să creez .
Voi fi reuşit oare?”
(Duiliu Marcu – Arhitectură, 1912-1960, Ed. Tehnică, 1960, Bucureşti, p. 21)
Cercetarea s-a bazat pe arhiva arh. Duiliu Marcu, în mare măsură inedită, aflată în Arhivele Naţionale ale României, de inventarierea fondului ocupându-se arh. dr. Mariana Croitoru.
Proiectul este co-finanţat de Ordinul Arhitecţilor din România, din taxa de timbru de arhitectură.
Parteneri: Arhivele Naţionale ale României, Asociaţia Bucureştiul Meu Drag, Asociaţia Dialog şi Acţiune, Bucureştii Vechi şi Noi, Oraşul lui Bucur, Biblioteca Metropolitană Bucureşti
Istoric de artă drd. Oana Marinache

Niciun comentariu: