joi, 9 noiembrie 2017

Blocul Turn

Blocul Turn este parte a ansamblului urbanistic al Sălii Palatului Republicii Populare Române.




miercuri, 1 noiembrie 2017

Piața Iancului într-o imagine din anii '70

Piața Iancului într-o imagine din anii '70 în care se vede în partea dreaptă Restaurantul Mediaș, extins și transformat în anii '90 în complexul Intermacedonia.
In partea stângă se poate vedea un imobil care a fost translat peste 60 de metri pe bulevadrul Republicii de atunci, astăzi Pache Protpopescu, făcând astfel loc unui bloc de locuințe de mari dimensiuni ridicat în cadrul schiței de sistematizare a bulevardului Mihai Bravu.
 
 

marți, 17 octombrie 2017

Ateneul Român în impostaze bizare



O imagine a Ateneului Român într-o editare ante-photoshop. 
Acelaşi clişeu în cazul al doilea a rămas fără statuia Alergătorii, însă umbra a rămas. 
Prima ilustrată este circulată în 1973. 
A două ilustrată, necirculată, are descrierea pe verso în mai multe limbi străine.

marți, 3 octombrie 2017

Biserica Doamnei



Această biserică, ascunsă în spatele unui ansamblu de locuinţe pe Calea Victoriei, a fost construită în 1683 de către Maria Doamna, cea de-a doua soţie a lui Şerban Cantacuzino, pe locul altui lăcaş din lemn. Biserica se numără printre monumentele care fac trecerea la stilul brâncovenesc, de influenţă renascentistă. În 1700 bisericii i se adaugă un pridvor deschis după modelul veneţian, cu nouă arcade rezemate pe stâlpi din piatră, de secţiune octogonală.  Doamna Maria a dăruit bisericii „toate de câte trebuie sfintei mănăstiri, adică odăjdii, argintarie, cărţi şi i-au adăugat şi prăvăliile ce sunt la uliţă, spre poarta de lemn a lui Sfetii Gheorghe şi locurile de case şi casele şi moşia ce sunt împrejur”.
 

luni, 2 octombrie 2017

Biserica Zlătari – Sfântul Ciprian



Biserica Zlătari din Calea Victoriei nr. 12, vis-à-vis de Palatul C.E.C., construită, probabil din lemn, de către zlătarii din mahalaua popii Manta, în timpul domniei lui Matei Basarab (1632 - 1654), are hramul Naşterea Maicii Domnului”. Reclădită în 1705 prin ajutorul lui Mihail Cantacuzino, biserica va avea de suferit în urma cutremurelor din 1802 şi 1838, fiind în mare ruină a fost reconstruita în anul 1850. Din 1888 devine biserică parohială. Pentru lărgirea Căii Victoriei, hanul şi turnul-clopotniţă din faţa bisericii au fost dărâmate în 1903. Cutremurul din 1940 i-a afectat turlele ce au fost rapid refăcute, aspectul de astăzi datând din 1973. Biserica Zlătari adăposteşte moaştele (mâna dreaptă) a Sf. Mucenic Ciprian.

Ansamblul statuar al Prinţului Rainier al III-lea de Monaco - ghipsurile

Ansamblul statuar al Prinţului Rainier al III-lea de Monaco realizat de sculptorul Ionel Stoicescu -  ghipsurile.
Proiectul aici.










Strada Buzeşti III

Imagini de pe Strada Buzeşti din 14 martie 2010.
Partea a doua aici










Bucureşti 360 II

Bucureştii văzuţi din Sky Tower
Prima parte aici 












Hala Matache Măcelaru

Hala Matache Măcelaru fotografiată la 14 martie 2010. Demolarea monumentului de arhitectură inginerească a început în anul 2011, când a fost sistat demersul ca urmare a protestului societăţii civile. Peste 2 ani însă, în noaptea zile de 25 martie 2013 pentru a face loc noului bulevard Uranus. Astfel, prin decizia primarului a dispărut de pe harta Bucureştilor hala comercială construită între anii 1887-1899.







duminică, 24 septembrie 2017

Busturile lui Corneliu Coposu în Bucureşti


O nouă statuie reprezentându-l pe Corneliu Coposu îşi face loc în Capitală. Pe bulevardul Corneliu Coposu nr. 51A, în parcul de lângă biserica Sfântul Mina, aşteptă să fie dezvelit bustul liderului opoziţiei din România postcomunistă, realizat de sculptorul Lefter Bogdan Adrian.

Corneliu Coposu are în Bucureşti alte 3 busturi, amplasate în diverse locuri.
În Piaţa Palatului Regal, lângă biserica Creţulescu se găseşte un monument care în reprezintă pe Coposu cu fruntea uşor încreţită şi privirea către trecător, într-o vestimentaţie compusă din cămaşă, cravată şi haina. Bustul împreună cu soclul fac un corp comun din bronz care alcătuiesc, plastic, o cruce. Statuia este opera scultorului Mihai Bucurei şi a fost dezvelită în 1996.




În curtea palatului Speyer, construit după planurile arh. Louis Blanc, din strada Batiştei nr. 24 A, a fost dezvelit în 1997 un bust al lui Coreliu Coposu, la 2 ani de la trecerea acestuia la cele veşnice. Palatul Speyer a adăpostit din 1990 până nu de mult Asociaţia 21 Decembrie 1989, iar în perioada 1992-1996 a fost sediul Convenţiei Democratice.

În GrădinaValorilor Româneşti din Parcul Lumea Copiilor se găseşte un alt bust al marelui om politic.


Corneliu Coposu (20.05.1914, Bobota, Sălaj – 11.11.1995, București) a fost absolvent de drept și ziarist, om de încredere al liderului național-țărănist Iuliu Maniu, Coposu a fost membru al Partidului Național Țărănesc până la interzicerea acestuia în 1947, iar ulterior a fost deținut politic în condiții foarte aspre timp de 17 ani, în faza stalinistă a regimului comunist din România. Corneliu Coposu și-a făcut ucenicia politică pe lîngă liderul național-țărănist Iuliu Maniu: „Iuliu Maniu m-a cunoscut de cînd m-am născut, Familiile erau prietene, se întîlneau cel puțin o dată pe săptămînă pentru că Bobota, comuna mea, e la 13-14 km de comuna lui Maniu, Bădăcin”. Iuliu Maniu l-a luat șef de cabinet de pe vremea cînd era student, în 1930, „apoi am ajuns director de cabinet. Între 1937 și pînă la arestare, am fost secretar politic al lui Maniu și, aș putea spune, umbra lui, pentru că nu m-am despărțit niciodată de el, n-am lipsit de la nicio activitate desfășurată de el în perioada aceasta și aș putea afirma că am fost persoana cea mai apropiată de Maniu vreme de zece ani de zile”. În 1945, tînărul Coposu a devenit președinte al filialei PNȚ Sălaj, iar apoi a fost ales secretar general adjunct al PNȚ. După 1945, Corneliu Coposu a intrat în vizorul activiștilor comuniști, care mai întîi au dus împotriva lui un război propagandistic, apoi au contribuit la persecutarea sa de către autoritățile regimului totalitar. Astfel, după cum povestea liderul țărănist mai tîrziu despre Silviu Brucan, ”nu-i păstrez nici o ranchiună, deși, în calitate de redactor-șef adjunct la Scânteia, a cerut condamnarea mea la moarte în fața Tribunalului militar”. Pe 14 iulie 1947 a fost arestat împreună cu întreaga conducere a PNȚ, în ceea ce s-a numit Înscenarea de la Tămădău. Până în 1956 a fost ținut în arest preventiv, fără să fie judecat. În 1956 i s-a înscenat un proces pentru „înaltă trădare a clasei muncitoare” și pentru „crimă contra reformelor sociale”. A fost condamnat la muncă silnică pe viață. Până în 1962 a fost închis într-un regim sever de izolare la penitenciarul Râmnicu Sărat. În cei peste 17 ani de detenție a fost mutat de la o închisoare la alta, dintr-un penitenciar într-altul (arestul Ministerului de Interne; închisoarea Malmaison, de pe Calea Plevnei, București; penitenciarul Pitești; penitenciarul Văcărești, din București; penitenciarul din Craiova; penitenciarul Jilava, de lîngă București; penitenciarul Bragadiru; Unitatea de muncă nr. 1 Cap Midia, de fapt Canalul Dunăre-Marea Neagră; lagărul de triere din Ghencea, București și muncă forțată la ferma Bragadiru; Unitatea Militară nr 4, Ocnele Mari; din nou, penitenciarul Văcărești; penitenciarul Poarta Albă, Constanța; penitenciarul Sighetul Marmației; penitenciarul Jilava; penitenciarul Râmnicu Sărat; penitenciarul Gherla; penitenciarul Aiud; din nou, penitenciarul Râmnicu Sărat). A fost eliberat pe 9 iulie 1962 din penitenciarul Râmnicu Sărat, după care a fost trimis pentru încă 24 de luni în domiciliu obligatoriu în comuna Rubla, județul Brăila (împreună cu Ion Diaconescu, Ion Huiu, Virgil Solomon). După cum arată Zarojanu, biograful lui Coposu, „în momentul arestării, Corneliu Coposu cîntărea 114 kg, iar la eliberare - 51”. De menționat faptul că în timp ce Corneliu Coposu era întemnițat, soția sa, Arlette Coposu, a fost închisă în mai multe penitenciare, iar după eliberare a murit de cancer diseminat, pe 27 decembrie 1965. În aprilie 1964 a fost pus în libertate, după 17 ani de detenție. În mai 1995 a fost numit Ofițer al Legiunii de Onoare, cea mai înaltă distincție acordată de Republica Franceză cetățenilor străini. Pe 6 octombrie 1995 a avut loc la sediul Casa Oamenilor de Știință din București ceremonia înmînării acestei distincții din partea Ambasadei Franței la București. Este înmormântat în Cimitirul Bellu Catolic. Numeroase locuri publice îi poartă numele.